Pentru etapa de campionat naţional de echitaţie, Şerban Frăţilă a încercat să apeleze şi la sprijinul Primăriei Câmpina, care ar fi putut profita - în sensul bun al cuvântului - de acest eveniment pentru a demonstra tuturor că nu se opune chiar în totalitate sportului... Nu s-a întâmplat aşa. Poate doar stăruinţa lui Şerban Frăţilă şi posibila prezenţă a Mariei Băsescu - "prima doamnă" fiind cunoscută ca o mare iubitoare a acestui sport şi a cailor - ar putea să convingă autorităţile să se implice într-o astfel de acţiune.
marți, august 11, 2009
Unitatea militară de pe Muscel, transformată în... manej
Fosta unitate militară din apropierea vârfului Muscel, din Câmpina, situată în spatele Satului de Vacanţă, a fost închiriată de un iubitor de cai şi transformată în loc de pregătire profesionistă a animalelor. Şerban Frăţilă, cel care a închiriat terenul fostei unităţi militare, a amenajat aici un traseu cu obstacole, obţinând chiar dreptul de a organiza una dintre etapele campionatului naţional de echitaţie. Mare iubitor al cailor, Şerban Frăţilă, care are deja un club de echitaţie în Câmpina, a reuşit cam de unul singur să realizeze tot ceea ce înseamnă până acum echitaţie în Câmpina...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu