luni, august 24, 2009
Şedinţa Consiliului Local Câmpina, amânată cu o săptămână
Din motive obiective, spun autorităţile. Aşa că, în loc de 27 august, şedinţa ordinară va avea loc pe 3 septembrie. Care sunt motivele obiective? De fapt, există un singur motiv - absenţa unor consilieri locali, vreo şapte. Elena Albu, Gena Preda, Elvis Arghir şi Gheorghe Sandu sunt plecaţi în Franţa, la Strasbourg, la o întrunire a Consiliului Regiunilor. Jenica Tabacu este în concediu, iar Ion Dragomir şi Horaţiu Zăgan fac parte din delegaţia PSD Câmpina care va participa la alegerile de la nivel judeţean. Cum pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local se află mai multe proiecte care necesită votul a două treimi dintre consilieri, s-a luat decizia amânării cu o săptămână a întrunirii. O săptămână şi nu mai mult, deoarece, ulterior, o delegaţie formată din şapte consilieri pleacă în Antalya, iar altor aleşi locali le vine rândul la... concediu.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu