vineri, august 21, 2009
Agenţii rutieri reţinuţi pentru luare de mită vor fi trimişi în judecată
Cei doi poliţişti din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Prahova, Liviu Dumitru şi Dumitru Bălăceanu, arestaţi la finele lunii iunie de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, vor fi trimişi în judecată. Celor doi le-a fost prezentat ieri materialul de urmărire penală. Ei sunt acuzaţi de fals intelectual, uz de fals, favorizarea infractorului şi luare de mită, după cum a anunţat procurorul de caz, Daniel Ghiţă.
Reamintim că, în noaptea de 8 spre 9 noiembrie 2008, cei doi agenţi de poliţie au oprit în trafic un autoturism al cărui şofer nu deţinea permis de conducere şi, în urma unei înţelegeri cu acesta, au încheiat actele constatatoare pe numele unei alte persoane, care avea o alcoolemie de 0,38 mg/l. Falsului conducător auto i s-a reţinut permisul pe o perioadă de 90 de zile şi i s-a aplicat o amendă, pentru tot acest aranjament poliţiştii primind 1.500 de euro. Pentru agentul Dumitru Bălăceanu, acesta nu este singurul caz în care este cercetat. Anchetatorii au stabilit că, împreună cu un alt coleg, care a rămas în stare de libertate, a cerut şi primit 400 de dolari mită de la o persoană pe care au depistat-o în trafic la volanul unui autoturism cu numere de înmatriculare expirate. Liviu Dumitru şi Dumitru Bălăceanu sunt suspendaţi din activitate, conform prevederilor legale, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu