joi, septembrie 03, 2009
miercuri, septembrie 02, 2009
Pe 25 septembrie, AJOFM organizează Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi
Bursa se va desfăşura de la ora 9.00, simultan, în trei localităţi ale judeţului, în locaţiile ce găzduiesc, de obicei, astfel de evenimente: Ploieşti – Casa de Cultură a Sindicatelor, Câmpina – Casa de Cultură „Geo Bogza”, Vălenii de Munte – Casa de Cultură. Agenţii economici interesaţi pot anunţa oferta de locuri vacante la sediul AJOFM din Ploieşti sau la numerele de telefon 0244.577.380, 0735.786.221.
Organizatorii speră ca Bursa să aibă... căutare din ambele direcţii: angajatorii să ofere cât mai multe locuri de muncă, iar absolvenţii să se prezinte în număr mare, dar mai ales să fie cu adevărat interesaţi de un job. La Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi, organizată anul trecut, au participat 74 de societăţi din judeţ, care au oferit 1.180 de locuri de muncă. Au participat 552 de persoane, 80% dintre acestea fiind absolvenţi de liceu sau facultate. În urma Bursei, însă, numai 42 de persoane s-au încadrat efectiv în muncă.
Poliţia Rutieră propune reducerea limitelor de viteză pe DN1
Îngrijoraţi de creşterea numărului de accidente rutiere grave pe DN 1 (Bucureşti - Oradea), în special pe tronsonul ce leagă Capitala de staţiunile de pe Valea Prahovei, oficialii Poliţiei Rutiere intenţionează să ceară Ministerului Transportului reducerea limitelor de viteză: de la 70 la 50 de km/oră în localităţi şi de la 100 la 90 de km/oră în afara acestora. „Mai exact, accidentele din ultima săptămână ne-au convins să facem acest demers. Ultimul a avut loc în noaptea de luni spre marţi, în localitatea ilfoveană Ciolpani, când un tânăr de 34 de ani şi fiul acestuia, în vârstă de 7, ani au murit, iar alte două persoane care-i însoţeau au ajuns la spital cu răni grave. Cauza: maşina în care se aflau victimele a fost lovită în plin de un autoturism de teren al cărui şofer circula cu viteză excesivă”, au declarat pentru „Evenimentul Zilei” reprezentanţi ai Poliţiei Rutiere. Limitele de viteză pe DN 1 au fost mărite, cu trei ani în urmă, în ideea de a reduce aglomeraţia şi de a le oferi şoferilor posibilitatea să parcurgă mai rapid traseul către staţiunile montane ori către frontiera de vest.
Mâine începe distribuirea manualelor în şcoli
Din motive de criză, elevii vor folosi cărţi „moştenite” de la generaţiile anterioare...
În noul an şcolar, elevii vor învăţa după... manuale vechi. Doar o treime din manualele care vor fi distribuite de mâine în şcolile din întreg judeţul sunt retipărite. Reamintim că Ministrul Educaţiei a decis ca anul acesta manualele să nu fie reeditate sau schimbate în vreun fel, ci doar retipărite după formatul vechi. Pe lângă criza financiară, mai există un motiv. Ministrul Ecaterina Andronescu a afirmat că a luat această hotărâre deoarece vrea ca din toamna viitoare să schimbe fundamental manualele, pentru ca textele să fie mult mai bine adaptate la materia pe care o vor învăţa copiii la şcoală. Potrivit inspectorului adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova, Gheorghe Borovină, la nivelul judeţului doar bobocilor li se vor asigura manuale nou-nouţe. “Este o perioadă de criză şi anul acesta asigurăm mai puţine manuale noi decât în alţi ani. Toţi cei 7.000 de elevi de clasa I vor beneficia cu siguranţă de cărţi noi. În celelalte cazuri, unităţile de învăţământ au comandat doar tiraje pentru acoperirea uzurii”, a precizat Gheorghe Borovină.
Peste 800 de locuri vacante în liceele prahovene
Timp de trei zile, absolvenţii clasei a VIII-a pot depune, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova, cereri pentru a se înscrie la cea de-a treia etapă de admitere computerizată. Este vorba despre elevii care nu au participat la primele două etape de admitere în liceu, cei care nu s-au înscris la unităţile de învăţământ la care au fost repartizaţi, dar şi cei care şi-au încheiat situaţia şcolară în perioada la finele lunii august. Elevii care optează pentru un loc la clasele de învăţământ vocaţional susţin astăzi probele de aptitudini. Lista locurilor rămase libere după primele două etape ale admiterii la liceu poate fi consultată pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova. În total, este vorba despre 822 de locuri vacante.
Zahăr şi făină de la UE pentru 80.000 de prahoveni săraci
În Prahova a ajuns ieri prima tranşă din produsele alimentare care vor fi acordate gratuit persoanelor defavorizate. Este vorba despre aproximativ 80.000 de prahoveni, atât din mediul rural, cât şi din mediul urban, care vor primi câte 4 kg de zahăr şi 15 kg de făină. Vor beneficia de aceste ajutoare familiile şi persoanele singure, care au dreptul la un venit minim garantat, şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj, pensionarii din sistemul public de pensii (ale căror venituri sunt sub 400 de lei/luna), persoanele cu handicap grav sau accentuat, adulţi şi copii neinstituţionalizaţi. Acţiunea face parte dintr-o campanie a Uniunii Europene de distribuire de ajutoare pentru persoanele cele mai defavorizate din România, la nivel naţional urmând să fie distribuite zeci de mii de tone de zahăr şi făină din stocurile de intervenţie ale Comisiei Europene, beneficiari fiind aproape 2,8 milioane de români.La nivel de judeţ, acţiunea va fi coordonată de Consiliul Judeţean Prahova şi Agenţia de Plăţi pentru Intervenţii în Agricultură. Administraţiile locale vor decide modul în care ajutoarele vor ajunge la beneficiari. Produsele trebuie să intre în posesia persoanelor defavorizate până la sfârşitul anului în curs.
marți, septembrie 01, 2009
Creşte tensiunea în rândul feroviarilor prahoveni
La nivelul judeţului Prahova, angajaţii CFR au primit ieri doar jumătate din salariu. Nu e pentru prima dată când feroviarii îşi iau banii pe bucăţele, conducerea companiei anunţându-i, prin intermediul sindicatelor, că nici luna aceasta nu are sumele necesare pentru a le plăti integral lefurile. "Toţi salariaţii din CFR ne primim salariile cu întârzieri foarte mari. Şi asta se întâmplă de luni bune. Nemulţumirea noastră e totală! Dacă acţionăm compania în justiţie, cine ştie cât poate dura procesul, iar băncile la care oamenii au de plătit rate nu stau să aştepte!", ne-a declarat Gheorghe Chiriţă, liderul Sindicatului CFR Prahova. Tensiunea creşte în rândul feroviarilor şi asta pentru că disponibilizările de personal par iminente. La discuţiile cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor, liderilor de sindicat li s-a spus că se are în vedere anularea unor trenuri şi concedieri masive de personal. "Vor concedieri fără nici un fel de protecţie socială, invocând motivul că ministerul nu are bani. E foarte grav! Dacă se ia o astfel de decizie, se încalcă actualul Cod al Muncii. Acesta prevede clar că atunci când se fac disponibilizări colective de personal, trebuie asigurate obligatoriu măsuri de protecţie socială şi de reconversie profesională!", a mai afirmat liderul de sindicat Gheorghe Chiriţă. Potrivit ministrului Transporturilor, Radu Berceanu, ministerul va prezenta astăzi planul de restructurare a CFR (Marfă, Infrastructură, Călători).
Reparaţiile la unităţile de învăţământ câmpinene sunt în grafic
Astăzi este 1 septembrie, iar noul an şcolar bate la uşă. Cele şapte şcoli generale, şapte grădiniţe, un colegiu naţional, un colegiu tehnic şi trei grupuri şcolare au fost, pe perioada vacanţei de vară, supuse unor reparaţii de mai mică sau mai mare amploare. De reparaţiile la unităţile de învăţământ câmpinene se ocupă reprezentanţii Biroului ADPP (Administrarea Domeniului Public şi Privat) din cadrul Primăriei Câmpina. Şefa acestui birou, Felicia Olteanu, ne-a declarat că "reparaţiile la unităţile de învăţământ s-au încheiat în cea mai mare parte, rămânând doar câteva mici şi ultime detalii de ordin mai degrabă tehnic. Oricum, totul va fi gata în următoarele zile, astfel încât noul an şcolar va începe în condiţii bune la Câmpina".
Iată şi reparaţiile efectuate la unităţile de învăţământ câmpinene: Şcoala Generală "Ion Câmpineanu" - montat ferestre, reparat glafuri, revizie instalaţii sanitare (înlocuire rezervoare grupuri sanitare); Şcoala Generală nr. 3 - înlocuit 6 ferestre cu tâmplărie tip PVC; aici s-a realizat şi asfaltarea curţii şi a terenului de sport, urmând a fi amenajat şi un loc de joacă pentru copiii din cartier; Şcoala Generală nr. 4 - igienizare (surse proprii); Şcoala Generală nr. 6 - s-au înlocuit în totalitate tâmplăria PVC şi instalaţia electrică (în corpul de clădire unde funcţionează clasele V-VIII); Şcoala Generală "BP Hasdeu" - înlocuit pardoseli în săli de clasă, uşi grupuri sanitare, amenajare spaţiu arhivă şi cabinet logopedie (toate acestea în regie proprie), s-au asfaltat curtea şi terenul de sport; Şcoala Generală nr. 8 - reparaţii grupuri sanitare, înlocuire canalizare, iar igienizările şi vopsirea prin regie proprie; Grădiniţa nr. 1 - reparaţii săli de clasă, amenajare sală depozitare produse din Programul "lapte şi corn"; Grădiniţa nr. 3 - igienizări (regie proprie); Grădiniţa nr. 5 - igienizări (regie proprie); Grădiniţa nr. 7 - igienizări, reparaţii bloc alimentar, înlocuit tâmplărie; Grădiniţa nr. 8 - realizare canalizare, amenajare spălătorie; Grădiniţele nr. 10 şi 11 - zugrăveli exterioare; asfaltare curte; Colegiul Naţional "Nicolae Grigorescu" - înlocuire tâmplărie PVC, glafuri;
Colegiul Tehnic "Constantin Istrati" (fost Petrol) - reabilitare săli de clasă şi hol parter, înlocuire pardoseli, zugrăveli; Grupul Şcolar Energetic - copertină sala de sport; Grupul Şcolar Construcţii de Maşini - înlocuit tâmplărie PVC şi instalaţie sanitară; Grupul Şcolar Forestier - placare glafuri cu gresie, instalaţii sanitare laboratoare şi dispensar.
Pentru toate reparaţiile la unităţile de învăţământ din Câmpina s-a alocat de la bugetul local suma de 750.000 lei (7,5 miliarde lei vechi).
Etichete:
buget,
Campina,
invatamant,
reparatii
Câmpina a scăpat de sarcina curăţeniei pe DN1
Doi inspectori ai Gărzii de Mediu Prahova s-au aflat astăzi la Primăria Câmpina. Scopul? Inspectorii respectivi au "misiunea" să treacă pe la sediile tuturor primăriilor din localităţile adiacente DN1, între Băicoi şi Azuga, pentru a stabili modul în care autorităţile locale trebuie să se ocupe de curăţenie pe DN1. Mai exact, fiecare primărie trebuie să igienizeze acel sector din drumul naţional care trece prin localitatea respectivă. Administraţia câmpineană a scăpat de această povară suplimentară pentru bugetul local şi pentru operatorul local de salubritate, pentru că DN1 trece prin extravilanul municipiului Câmpina.
Jandarmeria şi-a deschis porţile de 1 septembrie
La 1 septembrie se aniversează Ziua Jandarmeriei Rurale, prima "versiune" a acestei arme, al cărui principal scop a fost şi este să asigure ordinea şi liniştea publică.
Cu acest prilej, la Centrul de Perfecţionare al Jandarmeriei din Câmpina au avut loc mai multe acţiuni. Una dintre cele mai interesante a fost, fără însoială, "Ziua porţilor deschise", prilej cu care mai mulţi elevi câmpineni - aproximativ 20 - au fost prezenţi în unitate. Au ascultat cu interes explicaţiile privind istoria acestei arme, a unităţii, au vizitat diverse spaţii din unitate, unii dintre ei chiar arătându-se interesaţi de posibilitatea de a deveni jandarm. Precizăm faptul că, în judeţul Prahova, Jandarmeria Rurală şi-a desfăşurat activitatea conform legii din 1893, în 21 de localităţi rurale, prin Compania Prahova - formată din 51 de jandarmi.
luni, august 31, 2009
Maşină furată şi... ameninţări cu pistolul, în trafic, pe Valea Prahovei
Că traficul în România a devenit o... junglă nu mai reprezintă o noutate. Pe lângă aglomeraţia de nedescris, pe lângă greşelile făcute la volan şi accidentele produse din diverse cauze, au apărut şi unele evenimente ceva mai speciale, două dintre cele incluse în această categorie producându-se week-end-ul trecut, pe Valea Prahovei.
Poliţia Buşteni a fost sesizată de către Dispeceratul de Monitorizare şi Supraveghere a traficului DN1 Sinaia cu privire la faptul că a identificat în trafic un autoturism ce figura în evidenţe ca fiind furat din Bucureşti, la începutul lunii iulie. Autoturismul a fost oprit de un echipaj, ocazie cu care a fost identificat şi conducătorul acestuia - Paul C., de 41 ani, din comuna Dragomireşti, judeţul Ilfov. Bărbatul a declarat că a cumpărat autoturismul în urmă cu aproximativ 3-4 luni, fără să ştie că e furat. Maşina în cauză a fost sigilată, iar pentru clarificarea situaţiei, ilfoveanul a fost invitat la sediul Poliţiei Buşteni, cazul fiind preluat ulterior de poliţişti din cadrul D.G.P.M.B. – Secţia 7.
Tot week-end-ul trecut, o femeie a sesizat Poliţia cu privire la faptul că, în urma unei neînţelegeri apărute în trafic pe centura staţiunii Sinaia, un pasager dintr-un autoturism a ameninţat-o cu un pistol. Respectivul autoturism a fost oprit de poliţişti pe DN1, pe raza staţiunii Buşteni. În maşină se aflau doi bărbaţi - Ion E., 29 de ani, conducătorul auto, şi Gabriel B., 37 de ani, ambii din Pucioasa – Dâmboviţa. În urma controlului efectuat în autoturism, a fost găsit şi un pistol cu bile de cauciuc, deţinut legal de către Gabriel B. Acesta nu a recunoscut că ar fi ameninţat pe cineva cu pistolul. Până la urmă, poliţiştii din Buşteni l-au sancţionat pe bărbat conform art. 2, pct.1, din Legea nr. 61/1991 („săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi, obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice”), iar pe Ion E. – conform art. 101/1/18 din O.U.G. nr. 195/2002, pentru lipsa documentelor autoturismului.
Orient Express, o nouă oprire în Gara Sinaia
Celebrul tren Orient Express, care circulă pe ruta Paris – Istanbul, a sosit astăzi la Bucureşti, după ce, la fel ca anul trecut, a făcut o oprire la Sinaia. Trenul s-a oprit dimineaţă în staţiunea de pe Valea Prahovei, unde pasagerii au putut vizita Castelul Peleş, dar şi alte obiective turistice ale oraşului.
100 de pasageri, trataţi regeşte, călătoresc într-un adevărat hotel pe roţi. Au la dispoziţie 15 vagoane, restaurate minuţios şi echipate până în cel mai mic detaliu. Voiajul durează şase zile, timp în care trenul trece prin şase ţări şi parcurge peste 2.500 de km. În luxoasele vagoane au urcat în acest an englezi, francezi, italieni şi germani. Fiecare a platit 6.500 de euro (cu 2.000 de euro mai puţin decât se plătea anii trecuţi) pentru o călătorie de la Paris la Istanbul.
În câteva cuvinte, aşa se poate descrie vacanţa petrecută în Orient Expres. Dar călătoria cu Orient Express e mai mult decât o vacanţă. Trenul în sine reprezintă o adevărată istorie. Este o adevărată legendă pe şine, "trenul regilor şi regele trenurilor", cum avea să fie numit de-a lungul timpului. Primul tren Orient Express a fost pus în circulaţie la 5 iunie 1883 şi a unit Parisul de Constantinopole prin Nancy - Strasbourg - München - Viena - Budapesta - Szeged - Jimbolia -Timişoara - Caransebeş - Varciorova - Craiova - Piatra Olt - Piteşti - Bucureşti - Giurgiu - Smarda.
Câmpina, gazda proiectului cultural "Tradiţii în Europa"
Asociaţia "Together Romania" derulează un proiect cultural amplu, în cadrul căruia, în perioada 9-16 septembrie, la Câmpina, are loc evenimentul „Show me your culture!” Astfel, 25 de tineri din Italia, Turcia, România, Lituania şi Slovenia vor participa, pe durata a şapte zile, la un maraton al culturilor din ţările participante, în trei ateliere de lucru: muzică, design costume şi dans, pentru ca la finalul perioadei să prezinte, într-un spectacol organizat pentru comunitatea locală, un moment unic (5 culturi într-un singur spectacol, costume tradiţionale realizate de către participanţii din cele 5 ţări, muzică live, dansuri tradiţionale, coregrafie multiculturală etc.). Spectacolul final va avea loc marţi, 15 septembrie, la ora 16.00, în sala "George Hanibal Văleanu" a Casei Tineretului.
Etichete:
Asociaţia "Together Romania",
Campina,
cultura,
tineret
Promovabilitate de doar 44% la bacalaureatul de… toamnă
Doar 44% dintre candidaţi din Prahova au promovat examenul de bacalaureat, sesiunea de toamnă. Mediile obţinute de aceştia sunt cuprinse, în general, între 5.00 şi 7.00. Dintre cei 3.500 de elevi înscrişi la examen, peste 220 nu s-au prezentat, iar alţi 26 au fost eliminaţi din concurs pentru că au fost surprinşi în timp ce copiau sau încercau să copieze. Rezultatele bacalaureatului au fost afişate în toate cele opt centre de examinare din judeţ. Dintre cei 1.500 de candidaţii admişi, nici unul nu a reuşit să obţină o medie peste 9.00. Rezultatele finale vor fi afişate pe 3 septembrie, după rezolvarea contestaţiilor.
S-au trezit cu racheta în curte!
O rachetă antigrindină lansată ieri de la baza Mehedinţa, din Prahova, a explodat în aer după lansare, iar resturile au căzut peste o casă din satul Valea Dulce, aparţinând de comuna Podenii Noi. Resturile rachetei, care ar fi trebuit să se dezintegreze în aer, au avariat acoperişul casei. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Oamenii abia se ridicaseră de la masă când o bucată din racheta antigrindină a căzut la câţiva metri de ei. S-au speriat teribil şi chiar s-au aruncat la pământ de teamă. Chemaţi la faţa locului, pompierii au constatat că racheta distrusă nu mai prezenta nici un pericol. Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Nicolae Popescu, ne-a declarat că “astfel de rachete sunt lansate atunci când sunt condiţii meteo nefavorabile. Racheta poate cădea într-o anumită zonă dacă nu funcţionează bine, dacă apare un incident tehnic”. La Centrul Antigrindină Ploieşti a fost declanşată o anchetă care vizează oportunitatea lansării rachetei, iar reprezentanţi ai centrului s-au deplasat în satul Valea Dulce pentru a recupera resturile rachetei. Incidentul nu este primul de acest gen. În urmă cu 3 ani, o altă rachetă s-a prăbuşit în localitatea Breaza din judeţul Buzău, dar pe un teren agricol. În judeţul Prahova sunt şase staţii funcţionale de lansare a rachetelor antigrindină, la Valea Călugărească, Boldeşti-Scăieni, Mehedinţa, Ceptura, Tătaru şi Tohani. Raza de acţiune a rachetelor antigrindină este de 10 km, iar timpul de reacţie de maximum două minute.
Dacă aveţi drum pe acolo...
Trafic restricţionat pe Centura de Vest şi Centura de Nord
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul rutier pe Centura de Vest a municipiului Ploieşti se desfăşoară îngreunat, alternativ, pe o singură bandă, între kilometrii 63+325 şi 63+825, din cauza „lucrărilor de sporire a capacităţii de circulaţie”. Se preconizează că lucrările pe segmentul respectiv vor fi finalizate la data de 4 septembrie 2009, urmând ca în aceeaşi zi să continue între kilometrii 63+825 – 64+350, până la data de 12 septembrie. Reamintim că şi pe Centura de Nord a municipiului Ploieşti se efectuează lucrări de refacere a covorului asfaltic, între kilometrii 0 – 5+530, până la data de 11 septembrie. Poliţia Rutieră recomandă conducătorilor auto care se îndreaptă către Braşov să folosească Centura de Est şi apoi DN1A Vălenii de Munte – Cheia – Săcele – Braşov. Conducătorii auto care au ca destinaţie Câmpina, comunele vecine şi localităţile de pe Valea Prahovei pot circula prin centrul municipiului Ploieşti.
Moş Nicolae ne aduce... preşedintele!
Au fost cuminţi românii sau nu? Este greu de răspuns în acest moment, dar cert este că Moş Nicolae va veni anul acesta cu un... preşedinte! Unul nou sau... cel vechi. Şi asta după ce coaliţia aflată la guvernare a decis ca primul tur al alegerilor prezidenţiale să se desfăşoare pe 22 noiembrie, iar turul al doilea, după două săptămâni, adică pe 6 decembrie, chiar de... Moş Nicolae.
Conform actualei legi privind alegerile prezidenţiale, depunerea candidaturilor va trebui încheiată pe 23 octombrie, dată la care va începe oficial şi campania electorală.
Anunţul privind stabilirea datei pentru alegerile prezidenţiale a fost făcut de Vasile Blaga, după şedinţa de astăzi a coaliţiei de guvernare, iar oficializarea ei se va produce printr-o Hotărâre a Guvernului.
sâmbătă, august 29, 2009
Doi recidivişti, "buni la toate", autorii jafurilor de la Valea Doftanei
Săptămâna trecută, la Valea Doftanei a fost un adevărat calvar. Atât pentru autorităţi, cât mai ales pentru locuitorii îngroziţi de producerea unor fapte fără precedent prin violenţa lor. Reamintim că, pe 23 august, în jurul orei 21.30, doi bărbaţi mascaţi au pătruns în locuinţa unei familii de australieni - Mark (56 ani) şi Aurelia (48 ani) , femeia fiind originară din Valea Doftanei. Unul dintre ei l-a lovit pe bărbat de trei ori cu o rangă în cap. Agresorii au furat 250 lei, 10 euro, o casetă cu bijuterii şi trei telefoane mobile. Apoi, unul dintre indivizi a scos o sticlă cu un lichid inflamabil şi a vrut să le dea foc membrilor familie agresate, după care au dispărut. Ei bine, cei doi agresori au fost prinşi ieri, iar astăzi au fost făcute publice toate detaliile privind activitatea infracţională a indivizilor, într-o conferinţă de presă organizată la Poliţia Câmpina.
Infractorii au lucrat la casele de vacanţă din zonă
Ion B. este din Măgureni şi are 42 de ani, iar celălalt individ, Bronislav Z., este cumnatul său, domiciliază în Medgidia, dar locuia fără forme legale la Măgureni. Amândoi au antecedente penale pentru furturi calificate, fiind eliberaţi înainte de termen pentru... bună purtare. Potrivit şefului Poliţiei Câmpina, comisar şef Romeo Văsii, "cei doi lucraseră în construcţii la diverse case de vacanţă din zonă şi filaseră mai multe astfel de locuinţe". În seara în care i-au agresat pe cei doi cetăţeni australieni, infractorii au spart alte două locuinţe de vacanţă din aceeaşi zonă. "Pe 28 august, în urma unei descinderi la Măgureni, au fost depistaţi, reţinuţi şi arestaţi preventiv. Bunurile au fost recuperate în proporţie de 95%, iar cei doi au fost acuzaţi de tâlhărie, violare de domiciliu, furt calificat şi distrugere", a declarat Romeo Văsii. Din fericire, victimele celor doi agresori sunt acum în afara oricărui pericol, dar, cu siguranţă, nu vor uita niciodată incidentul.
Romeo Văsii, şeful Poliţiei Municipale Câmpina: "Este singurul incident de o asemenea gravitate din zona noastră, dar vrem să tragem un serios semnal de alarmă şi să solicităm proprietarilor de case de vacanţă să monteze sisteme de monitorizare, de alarmă sau să angajeze societăţi de pază!”
S-a stabilit structura noului an şcolar
Ministerul Educaţiei a stabilit şi făcut publică structura anului şcolar 2009-2010. Cursurile vor începe luni, 14 septembrie, structura completă fiind următoarea: 14 septembrie - 1 noiembrie - semestrul I, prima parte; 2 - 9 noiembrie - vacanţă pentru învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar; 10 noiembrie - 18 decembrie - semestrul I, partea a doua; 19 decembrie - 3 ianuarie - vacanţa de iarnă; 4 - 29 ianuarie - semestrul I, partea a treia; 30 ianuarie - 7 februarie - vacanţa intersemestrială; 8 februarie - 2 aprilie - semestrul al II-lea, prima parte; 3 - 11 aprilie - vacanţa de primăvară; 12 aprilie - 11 iunie - semestrul al II-lea, partea a doua; 12 iunie - 12 septembrie - vacanţa de vară. Acest an şcolar va avea 35 de săptămâni de şcoală cu 173 de zile lucrătoare. Reamintim că în municipiul Câmpina există un colegiu naţional, un colegiu tehnic, trei grupuri şcolare şi şapte şcoli generale.
Copac prăbuşit pe Calea Dacia din cauza... bătrâneţii
Seara trecută, un copac de pe Calea Dacia din Câmpina a "contribuit" la blocarea ieşirii din municipiu spre DN1 şi pus pe jar autorităţile locale. Din senin, copacul s-a prăvălit peste firele de înaltă tensiune, spre uimirea şi groaza celor care treceau prin zonă. Unul dintre trecători a preluat... iniţiativa, a oprit traficul şi a anunţat autorităţile. La faţa locului au ajuns viceprimarul Ion Dragomir, şefa ADPP, Felicia Olteanu, dar şi reprezentanţi ai societăţii Electrica. Concluzia tuturor - copacul a cedat din cauza... bătrâneţii. S-a intervenit destul de rapid în rezolvarea problemei, traficul a fost reluat, ca şi alimentarea cu energie electrică. Dincolo de incidentul în sine, merită felicitată persoana care a reacţionat cu promptitudine şi s-a descurcat perfect pentru o astfel de situaţie, persoană despre care autorităţile locale nu au informaţii, dar căreia îi apreciază intervenţia.
Pesediştii câmpineni nu l-au iertat pe Săniuţă pentru impunerea unui străin la conducerea Spitalului Municipal
PSD Câmpina a fost una dintre primele organizaţii din Prahova care i-au cerut lui Mircea Cosma să candideze la conducerea Organizaţiei Judeţene pentru a prelua funcţia deţinută de Marian Săniuţă. Din mai multe motive, după cum ne-a declarat liderul pesediştilor câmpineni, Ion Dragomir. Mai întâi, "pentru că se simţeau diferite grupuri în organizaţie, iar partidul are nevoie de unitate". Apoi, "pentru că nu exista compatibilitate nici măcar între conducerea Organizaţiei Judeţene şi cea a Ploieştiului, iar la Ploieşti avem, totuşi, o treime din electoratul PSD din judeţ". Un alt motiv este acela că, înaintea alegerilor de la judeţ, s-a efectuat un sondaj de opinie în interiorul partidului cu privire la susţinerea unui lider sau a altuia, iar "Câmpina nici măcar nu a fost întrebată, poate şi pentru că se ştia că noi îl susţinem pe Cosma. Fostul preşedinte, Marian Săniuţă, ştia bine că am fost nemulţumiţi atunci când a fost stabilit un alt director al Spitalului Municipal Câmpina decât cel propus de noi!". Reamintim faptul că, în timp ce administraţia câmpineană îl susţinea pe medicul Călin Tiu pentru preluarea conducerii spitalului, Marian Săniuţă a intervenit la Ministerul Sănătăţii pentru desemnarea lui Nicolae Mijea. Până la urmă, Călin Tiu a devenit managerul instituţiei, "dar peste capul preşedintelui Oragnizaţiei Judeţene, ceea ce a ascuţit animozităţile dintre noi", după cum a afirmat Ion Dragomir. În altă ordine de idei, Dragomir crede că Mircea Cosma va fi un preşedinte mai bun, care va şti să mobilizeze partidul astfel încât, la prezidenţialele din noiembrie, Prahova să scoată un scor mult mai bun decât la europarlamentare.
Etichete:
Ion Dragomir,
Mircea Cosma,
PSD Campina
vineri, august 28, 2009
Mircea Cosma şi-a început mandatul de preşedinte al PSD Prahova cu un... avertisment la adresa colegilor din teritoriu
Cele trei cuvinte pe care electoratul trebuia să le ţină minte în campania pentru alegerile locale de anul trecut - "Mircea Cosma preşedinte!" - au fost valabile şi la Conferinţa Judeţeană Extraordinară a PSD, desfăşurată ieri la Ploieşti. Mircea Cosma a fost ales preşedinte al PSD Prahova cu 202 voturi "pentru", din cele 205 valabil exprimate. De altfel, toată lumea ştia cine câştigă, Cosma fiind singurul candidat şi având girul conducerii centrale a partidului. Conferinţa Judeţeană a fost prezidată de vicepremierul Dan Nica, alături de care s-au mai aflat vicepreşedintele PSD, Victor Ponta, dar şi preşedintele Consiliului Naţional, deputatul Adrian Năstase. Ca o noutate, Organizaţia Judeţeană Prahova a PSD va fi reprezentată, de acum înainte, în Biroul Permanent Naţional al partidului de... Victor Ponta. Cosma şi-a început mandatul de preşedinte în forţă, cu o avertizare la adresa reprezentanţilor organizaţiilor din teritoriu: "cei care nu vor scoate peste media pe ţară la alegerile prezidenţiale, vor avea interzis să mai candideze vreodată în numele PSD!" Ieri au fost alegerile la PSD, de azi începe războiul pentru prezidenţiale. În stilul Cosma?
joi, august 27, 2009
Bogdana Ţiţei şi Ionuţ Stroe refac alianţa DA la... Starea Civilă
Câmpineanca Bogdana Ţiţei, consilier judeţean din partea PD-L, fost director al DJTS Prahova, în prezent director al Direcţiei Programe Recreative pentru Tineret din cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului se va căsători sâmbătă, la Craiova, cu deputatul PNL Ionuţ Stroe. Nuntă mare, aşadar, în cele două partide, cunoscută fiind trecerea pe care o au cei doi tineri politicieni în faţa conducerilor de la centru. Reamintim faptul că, la alegerile locale din 2008, Bogdana Ţiţei a câştigat un mandat de consilier local al municipiului Câmpina, mandat la care a renunţat în luna februarie a acestui an pentru a deveni consilier judeţean (în locul lui George Ionescu, devenit parlamentar). Revenind la evenimentul monden de sâmbătă, nu ne rămâne decât să le urăm "Casă de piatră" celor doi tineri şi... o alianţă pe viaţă!
Scandalul în cazul "Eliro" continuă la Prefectură
Aprobarea Hotărârii Consiliului Local Câmpina nr. 94 din 25 iunie 2009 a generat un adevărat scandal. Reamintim, Consiliul Local a aprobat majorarea tarifelor pentru traseul Slobozia - Voila, asigurat de firma "Eliro", deşi a existat un aviz nefavorabil din punct de vedere al legalităţii din partea secretarului Paul Moldoveanu. Practic, hotătârea statua creşterea preţului de la 0,9 lei la 2 lei. S-a scris despre acest lucru destul de mult, vorbindu-se cu subiect şi predicat inclusiv despre faptul că printre acţionarii societăţii se numără fiica şi fratele fostului deputat PSD, Victor Bercăroiu. În momentul de faţă, o altă societate comercială de profil din Câmpina - SC Geamilla - considerându-se nedreptăţită după ce "Eliro" i-a "suflat" acest traseu, tocmai din cauza preţului iniţial de 0,9 lei, încearcă să găsească o soluţie pentru revocarea Hotărârii 94 a Consiliului Local Câmpina. Mai întâi, reprezentantul societăţii Geamilla a solicitat revocarea HCL 94, dar în şedinţa din 30 iulie, plenul Consiliului Local şi-a menţinut punctul de vedere. În paralel, societatea Geamilla, prin Asociaţia Patronală a Transportatorilor Rutieri Muntenia Trans, a înaintat o adresă Prefecturii Prahova prin care solicită revocarea amintitei hotărâri, precizându-se în detaliu toate argumentele juridice necesare unei astfel de măsuri. Deşi adresa către Prefectură a fost înregistrată la această instituţie în data de 6 iulie 2009, nici până la acest moment nu s-a primit un răspuns. Şi atunci pare firească întrebarea reprezentanţilor de la Geamila: "De ce tace Prefectura?"
miercuri, august 26, 2009
Marian Săniuţă nu mai candidează la preşedinţia PSD Prahova
Pentru a încerca să clarifice unele dintre informaţiile apărute în ultima vreme în mass-media, (încă) liderul PSD Prahova, Marian Săniuţă, a organizat astăzi o conferinţă de presă. Săniuţă a anunţat oficial că nu va candida pentru încă un mandat la conducerea Organizaţiei Judeţene şi a ţinut să precizeze că aceasta este atât dorinţa sa, cât şi a familiei. "Trebuie să precizez, însă, că nu am fost niciodată sancţionat sau suspendat din funcţia de preşedinte. Practic, ocup această funcţie până mâine, la alegeri. Cei care au anunţat altceva nu au spus adevărul. Încă mai sunt preşedinte al PSD Prahova!", a declarat Marian Săniuţă. Acesta spune că nu are ce să-şi reproşeze pentru cei patru ani în care a condus organizaţia: "Am preluat conducerea în 2005 şi chiar nu am ce să-mi reproşez. Am reuşit să readuc PSD Prahova în structurile de guvernare locale, am reuşit să scot cuvântul corupţie de pe imaginea Organizaţiei Judeţene a PSD şi, nu în ultimul rând, am reuşit să democratizez viaţa internă de partid. Nu am avut niciodată afaceri, nu am promovat niciodată afacerile altora, nu am nici un fel de probleme de moralitate. Pot pleca de la conducerea PSD Prahova cu fruntea sus!"
Festivalul romilor, la Sinaia, în week-end
Peste 5.000 de romi din ţară şi străinătate sunt aşteptaţi la sfârşitul acestei săptămâni, la Sinaia, la "Festivalul de cultură, arte, tradiţii şi meşteşuguri rome - Romani Kultura". Manifestările se vor desfăşura în Parcul "Dimitrie Ghica" şi pe Strada Octavian Goga (care va fi blocată traficului rutier pe parcursul week-end-ului, între orele 8.00-20.00). Agenţii Poliţiei Sinaia şi Poliţiei Comunitare vor dirija traficul spre alte artere rutiere. Autorităţile locale se aşteaptă la un sfârşit de săptămână dificil, în special din cauza numărului foarte mare de maşini care tranzitează zona. Având în vedere şi desfăşurarea Festivalului Romilor, probabil că aglomeraţia va atinge un nivel record la Sinaia.
PSD Câmpina merge pe mâna lui Mircea Cosma
La Ploieşti are loc mâine, de la ora 16.00, Conferinţa Extraordinară a PSD Prahova, în cadrul căreia va fi aleasă o nouă conducere. Până în momentul de faţă, există un singur candidat cert pentru şefia organizaţiei. Acesta este actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma. Deşi, iniţial, a anunţat că nu e interesat să candideze, Cosma a recunoscut ieri că... va candida. "Am acceptat să-mi depun candidatura în urma cererilor venite în acest sens de la organizaţiile din Ploieşti şi Câmpina, dar şi altele. Şi am acceptat în primul rând pentru că vreau să obţinem un scor bun în Prahova la alegerile prezidenţiale", a declarat Mircea Cosma. La Conferinţa Extraordinară de mâine, de la Teatrul "Toma Caragiu", vor participa şi miniştrii Dan Nica şi Victor Ponta. Pentru prima dată după multă vreme, de la alegerile din Prahova va lipsi Ion Iliescu, preşedintele de onoare al PSD şi susţinător al fostului lider judeţean, Marian Săniuţă.
Etichete:
Alegeri PSD Prahova,
Marian Saniuta,
Mircea Cosma
marți, august 25, 2009
Sondajul liberalilor îl contrazice pe cel al Primăriei
Nemulţumiţi de alocarea a 230.000 lei de la bugetul local pentru "Serbările Toamnei", în condiţii de criză economică, liberalii câmpineni au realizat şi ei un sondaj în rândul populaţiei, după modelul celui efectuat de Primărie. După cum a declarat preşedintele Organizaţiei PNL, Virgil Guran, în cadrul unei conferinţe de presă organizate astăzi, sondajul s-a făcut pe un eşantion de 300 de persoane, iar chestionarul a inclus o singură întrebare: "Consideraţi oportună cheltuirea a 230.000 lei, în vreme de criză, pentru organizarea celei de-a două ediţii a Serbărilor Toamnei?" Potrivit lui Guran, 290 de persoane au răspuns că nu este oportună alocarea unei sume atât de mari şi că se putea organiza manifestarea şi cu bani mai puţini. Liberalii au trimis şi un protest pe adresa Primăriei şi Consiliului Local, prin care cer reducerea sumei alocate evenimentului menţionat, dar până acum nu au primit răspuns.
Virgil Guran, preşedintele PNL Câmpina: "Considerăm că un efort bugetar de 2,3 miliarde lei vechi este mult prea mare pentru urbea noastră într-o perioadă în care se face apel la prudenţă şi se caută soluţii disperate pentru plata salariilor şi pensiilor a milioane de români. Noi nu suntem împotriva sărbătoririi evenimentului, dar considerăm că ar trebui cheltuiţi mai puţini bani de la buget, poate 50.000 lei noi, adică 500 de milioane lei vechi, ar fi fost suficient. Am fi putut invita artişti locali, tineri care doresc să se afirme, formaţia Alessis şi pe Ştefan Bănică Jr., iar banii sigur ar fi ajuns. Diferenţa de bani putea fi folosită pentru rezolvarea unor probleme de interes comun ale municipiului".
Etichete:
PNL Campina,
protest PNL,
Virgil Guran
"Fetiţele" au descoperit... Câmpina
Tot mai multe prostituate au putut fi văzute în ultima vreme pe DN1, pe raza municipiului Câmpina. Probabil, fetele au descoperit aici o zonă profitabilă pentru munca lor, mai ales ziua în amiaza mare şi în special pe tronsonul de drum naţional din apropierea podului care face legătura între Câmpina şi Poiana Câmpina. În week-end-ul trecut, poliţiştii de la Poliţia Municipală Câmpina au depistat în zonă şapte "fetiţe" aflate în căutare de clienţi. Ele au fost sancţionate contravenţional cu câte 500 de lei fiecare, în conformitate cu prevederile Legii 61/1991. Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, fetele aveau vârste cuprinse între 17 şi 24 de ani şi domiciliul în Câmpina, Cornu, Buzău sau chiar Arad. Amenda nu le-a intimidat absolut deloc pe prostituatele în cauză. A doua şi a treia zi după razia poliţiştilor erau, din nou, la "datorie", pe DN1.
Câmpinenii sunt mulţumiţi de activitatea Primăriei
Acest lucru reiese din sondajul de opinie realizat de Primăria Câmpina prin intermediul agenţilor comunitari. Au fost chestionate 700 de persoane din diferite cartiere ale municipiului, iar rezultatele au fost făcute publice de primarul Horia Tiseanu în cadrul unei conferinţe de presă. Astfel, potrivit datelor centralizate, din cei 700 de câmpineni chestionaţi, 31 s-au declarat foarte mulţumiţi de activitatea Primăriei (4,4%), 550 au răspuns că sunt mulţumiţi (78,5%), 109 - nemulţumiţi (15,6%), iar 10 persoane s-au declarat foarte nemulţumite (1,5%). Chestionarul a inclus şi o întrebare referitoare la cele mai importante trei probleme ale municipiului. După cum a declarat primarul Horia Tiseanu, rezultatele nu au fost centralizate, încă, dar multe dintre răpunsuri vizează curăţenia, câinii comunitari, cursele de maşini de pe drumurile publice şi fluidizarea traficului.
luni, august 24, 2009
Şedinţa Consiliului Local Câmpina, amânată cu o săptămână
Din motive obiective, spun autorităţile. Aşa că, în loc de 27 august, şedinţa ordinară va avea loc pe 3 septembrie. Care sunt motivele obiective? De fapt, există un singur motiv - absenţa unor consilieri locali, vreo şapte. Elena Albu, Gena Preda, Elvis Arghir şi Gheorghe Sandu sunt plecaţi în Franţa, la Strasbourg, la o întrunire a Consiliului Regiunilor. Jenica Tabacu este în concediu, iar Ion Dragomir şi Horaţiu Zăgan fac parte din delegaţia PSD Câmpina care va participa la alegerile de la nivel judeţean. Cum pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local se află mai multe proiecte care necesită votul a două treimi dintre consilieri, s-a luat decizia amânării cu o săptămână a întrunirii. O săptămână şi nu mai mult, deoarece, ulterior, o delegaţie formată din şapte consilieri pleacă în Antalya, iar altor aleşi locali le vine rândul la... concediu.
Rolul şi problemele Armatei Române, în dezbatere la Şcoala de Vară de la Breaza
La Colegiul Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza au început astăzi cursurile Şcolii de Vară “Dezvoltare durabilă şi securitate”, organizate de Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” Bucureşti. Şcoala de Vară, care se desfăşoară în perioada 24-28 august, îşi propune să prezinte rolul Armatei Române în sistemul naţional de apărare, cunoaşterea principalelor probleme ale securităţii naţionale, promovarea învăţământului militar universitar, precum şi promovarea carierei militare. Programul include cursuri, discuţii cu personalităţi militare şi civile, precum şi întreceri sportive sau vizite la obiectivele turistice din zonă.
Schimbări de tarife şi program la Peleş şi Pelişor!
Pentru un tur extins la Castelul Peleş, turiştii vor scoate din buzunar de acum înainte câte 500.000 lei, iar pentru a vizita doar parterul vor plăti 200.000 lei. În schimb, un tur al Castelui Pelişor costă numai 100.000 lei. Elevii şi studenţii, dar şi pensionarii beneficiază de reduceri semnificative. Peleşul poate fi vizitat de miercuri până duminică, între orele 9.00 -17.00, iar marţea - între orele 11.00 şi 17.00. În prima zi a săptămânii, castelul este închis. În schimb, la Castelul Pelişor, accesul vizitatorilor este permis miercuri, între orele 12.00 -19.00, iar de joi până duminică, programul de vizitare este 11.00 – 19.00.
Creşte numărul şomerilor în Prahova
Încă 1.300 de prahoveni urmează să rămână fără un loc de muncă până la sfârşitul lunii septembrie. Conform datelor furnizate de Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Prahova, 12 firme prahovene au anunţat noi disponibilizări colective pentru finalul lui august şi luna septembrie. Astfel, 1.300 de persoane vor ajunge să îngroaşe numărul şi aşa destul de mare al şomerilor din judeţ. Potrivit AJOFM, numărul disponibilizărilor s-a dublat, în Prahova, în ultimul an. În baza de date a Agenţiei sunt înregistraţi, în momentul de faţă, 21.000 de şomeri, dintre care puţin peste 15.000 beneficiază de indemnizaţie. În tot acest timp, Agenţia de Ocupare a Forţei de Muncă Prahova oferă, în aceasta săptămână, doar 700 de locuri de muncă.
Câmpinenii vor "Serbările Toamnei"
Primarul Horia Tiseanu a făcut astăzi public rezultatul sondajului realizat printre populaţia municipiului cu privire la oportunitatea organizării "Serbărilor Toamnei". Potrivit datelor prezentate, aproximativ 64% dintre câmpineni doresc să aibă loc festivalul, în timp ce numai 36% consideră că n-ar fi oportun, în perioadă de criză, un astfel de eveniment. Cei care s-au ocupat de realizarea sondajului au fost poliţiştii comunitari, ei ajungând la uşile a 700 de câmpineni. Reamintim că "Serbările Toamnei" se vor desfăşura în perioada 19-20 septembrie, iar de organizarea lor se va ocupa firma Skepsis Advertising Bucureşti, cea care a câştigat selecţia de oferte cu preţul de 2,18 miliarde lei vechi. Întrebat de ce a dispus efectuarea sondajului după organizarea selecţiei de oferte şi stabilirea firmei câştigătoare, primarul Horia Tiseanu a explicat faptul că a dorit cu orice preţ să aibă acceptul populaţiei pentru evenimentul menţionat, având în vedere că, la nivel naţional, opinia generală este aceea că nu sunt necesare şi nici normale manifestări de anvergură într-o perioadă delicată din punct de vedere financiar.
Câmpina a devenit furnicar
Peste 7.000 de candidaţi la Şcoala de Agenţi de Poliţie "Vasile Lascăr" au împânzit municipiul, dar şi comunele limitrofe. Mulţi dintre ei sunt însoţiţi de părinţi sau prieteni, deci se poate spune că populaţia în zonă a crescut cu mai bine de 10.000 de persoane. Pe principalele străzi din Câmpina se circulă bară la bară, nici nu se mai poate pune problema locurilor de parcare, chiar şi pe trotuare oamenii riscă un "contact" direct cu alte persoane. Magazinele alimentare au fost luate cu asalt, iar în Piaţa Centrală... preţurile au crescut peste noapte, aşa cum se întâmplă de fiecare dată când se organizează examen de admitere la Şcoala de Poliţie. Veniturile unor localnici cresc în această perioadă. Preţurile la cazare variază între 250.000 şi 500.000 lei vechi pe noapte, în funcţie de condiţiile oferite. Astăzi şi mâine, toţi candidaţii trebuie să se prezinte la instituţia de învăţământ pentru a achita taxa de înscriere de 150 de lei şi pentru a-şi primi legitimaţiile de concurs. În perioada 26 august - 3 septembrie, sunt programate probele eliminatorii (examenul medical şi probele sportive). Pe 4 septembrie are loc examenul scris, tip grilă, la limba română şi o limbă străină. Reamintim că, pentru anul şcolar 2009-2010, Şcolii de Poliţie din Câmpina i-au fost repartizate 1.505 locuri, din care 20 - pentru romi.
Etichete:
examen admitere,
Scoala de Politie Campina
duminică, august 23, 2009
Elena Ene, exclusă din PIN Câmpina la şase luni după ce părăsise partidul
Organizaţia PIN Câmpina a remis presei locale un comunicat de presă destul de lapidar, dar interesant, totuşi. Potrivit acestuia, "în cadrul Adunării Generale locale din data de 21 august 2009, în baza articolului 10, al. 8 şi articolului 15 din Statutul PIN, conducerea locală a Organizaţiei a hotărât excluderea doamnei Ene Elena din cadrul PIN, conform articolului 16, alin. 1." Nu se oferă alte explicaţii sau precizări suplimentare. Interesant este faptul că persoana exclusă acum din PIN, Elena Ene (foto), a părăsit partidul în urmă cu aproape şase luni, devenind membru PNL. Din luna mai a acestui an se ocupă de Clubul Seniorilor din cadrul Organizaţiei PNL Câmpina. În aceste condiţii, de ce să fie exclusă din PIN o persoană care a plecat din această formaţiune politică de luni bune. În plus, potrivit Statutului PIN, o persoană îşi pierde calitatea de membru al acestui partid, printre altele, dacă se înscrie în altă formaţiune politică, iar Elena Ene este membru PNL, cu acte în regulă, încă din primăvară. Trebuie precizat faptul că, la alegerile locale din vara anului trecut, Elena Ene s-a aflat pe poziţia a treia pe lista PIN pentru Consiliul Local, iar acesta ar putea fi motivul pentru care preşedintele PIN Câmpina, Jenica Tabacu, şi-a luat măsuri de precauţie, în contextul în care demisia sa din CL este tot mai probabilă. Reamintim că Prefectura Prahova a cerut administraţiei câmpinene să rezolve cât mai repede "cazul Tabacu" având în vedere starea de incompatibilitate în care se află directorul Muzeului Hasdeu. În CL Câmpina, PIN are acum doi reprezentanţi (Jenica Tabacu şi Adrian Piţigoi). Dacă Tabacu demisionează, în Consiliul Local intră următorul de pe listă. Cum Elena Ene este şi plecată la alt partid, şi... exclusă, al patrulea pe lista PIN este Adi Berger.
Elena Ene: "Eu am fost membru la PIN, pe relaţia copiilor mei, care se cunosc cu Jenica Tabacu. I-am dat o mână de ajutor în campanie, dar nu se mai putea lucra cu ea. Că aşa e omul când ajunge într-o funcţie... S-a schimbat foarte mult şi a început cu minciuni, cu intrigi, chiar în familia mea, ceea ce m-a deranjat foarte mult. Când am văzut toate aceste lucruri murdare, dezamăgită, am plecat. Am analizat partidele, inclusiv pe plan local, şi am decis că PNL este cea mai bună alegere."
vineri, august 21, 2009
Medicii prahoveni, nemulţumiţi de noul program
Reprezentanţii Camerei Medicilor, au anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, că noul program stabilit de ministrul Ion Bazac nu corespunde realităţii. Potrivit liderului Camerei Medicilor, dr. Mihai Belaşcu, Bazac ar fi trebuit să stea de vorbă direct cu medicii, nu numai cu managerii spitalelor. "Programul de muncă, stabilit de ministrul Sănătăţii, este cuprins în intervalul orar 8.00 - 17.00 sau 9.00-18.00. Există şi o pauză de o oră pentru masă. Apoi începe garda, care poate ajunge şi la 20 de ore. Este adevărat că ziua de după gardă e liberă, dar ea trebuie recuperată ulterior tot printr-o gardă, care nu se plăteşte. Referitor la spitalele mai mici, aici situaţie e şi mai delicată. Nici nu se poate aplica măsura cu garda la domiciliu, aşa cum doreşte ministrul Bazac, deoarece la noi nu există medici rezidenţi care să ţină locul specialiştilor, care să îi cheme de la domiciliul unui pacient în cazul unei urgenţe extreme. Sunt multe inexactităţi şi considerăm că toate aceste aspecte ar fi trebuit cunoscute la nivelul Ministerului Sănătăţii înaintea luării noilor măsuri", a declarat liderului Camerei Medicilor Prahova, dr. Mihai Belaşcu.
Prefectura Prahova cere rezolvarea „cazului Tabacu”
Starea de incompatibilitate în care se află consilierul câmpinean Jenica Tabacu (cea care deţine şi funcţia de director al Muzeului Hasdeu, dar şi pe cea de coordonator al programelor culturale) este cunoscută şi la nivelul Prefecturii Prahova, acolo unde, cel mai probabil, a fost comunicată de reprezentanţii Primăriei Câmpina. Potrivit unor surse din instituţia judeţeană, prefectul Radu Oprea a emis un ordin prin care solicită autorităţilor câmpinene să rezolve în cel mai scurt timp această problemă, iar Jenica Tabacu să intre în legalitate. Cu alte cuvinte, ea va trebui să renunţe fie la funcţia de director al Muzeului Hasdeu, fie la cea de consilier local. Reamintim faptul că, la solicitarea consilierului Alin Moldoveanu, secretarul Primăriei, Paul Moldoveanu, i-a răspuns acestuia în scris, precizând că Jenica Tabacu se află în incompatibilitate, fiind, în acelaşi timp, consilier local şi angajat al Primăriei Câmpina.
Agenţii rutieri reţinuţi pentru luare de mită vor fi trimişi în judecată
Cei doi poliţişti din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Prahova, Liviu Dumitru şi Dumitru Bălăceanu, arestaţi la finele lunii iunie de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, vor fi trimişi în judecată. Celor doi le-a fost prezentat ieri materialul de urmărire penală. Ei sunt acuzaţi de fals intelectual, uz de fals, favorizarea infractorului şi luare de mită, după cum a anunţat procurorul de caz, Daniel Ghiţă.
Reamintim că, în noaptea de 8 spre 9 noiembrie 2008, cei doi agenţi de poliţie au oprit în trafic un autoturism al cărui şofer nu deţinea permis de conducere şi, în urma unei înţelegeri cu acesta, au încheiat actele constatatoare pe numele unei alte persoane, care avea o alcoolemie de 0,38 mg/l. Falsului conducător auto i s-a reţinut permisul pe o perioadă de 90 de zile şi i s-a aplicat o amendă, pentru tot acest aranjament poliţiştii primind 1.500 de euro. Pentru agentul Dumitru Bălăceanu, acesta nu este singurul caz în care este cercetat. Anchetatorii au stabilit că, împreună cu un alt coleg, care a rămas în stare de libertate, a cerut şi primit 400 de dolari mită de la o persoană pe care au depistat-o în trafic la volanul unui autoturism cu numere de înmatriculare expirate. Liviu Dumitru şi Dumitru Bălăceanu sunt suspendaţi din activitate, conform prevederilor legale, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive.
joi, august 20, 2009
Angajaţii CJ Prahova, în concediu fără plată. La Câmpina nu se pune problema... deocamdată
Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a anunţat ieri că, de la 1 octombrie, funcţionarii publici din subordinea sa vor "beneficia" de concediu fără plată, prin rotaţie, câte două săptămâni. Cosma a precizat că nu exclude nici unele disponibilizări din aparatul propriu al Consiliului Judeţean, dar cel mai probabil de la 1 ianuarie 2010. De asemenea, printre măsurile de reducere a cheltuielilor la nivelul CJ se mai numără renunţarea la unele sporuri prevăzute în contractul colectiv de muncă, mai exact la sporul de zâmbet şi cel pentru ecran (acesta din urmă fiind acordat funcţionarilor care îşi desfăşoară activitatea la computer). Consiliul Judeţean are 256 de angajaţi, dintre care 220 au statut de funcţionar public, iar Mircea Cosma spune că e din ce în ce mai greu să asigure salariile subordonaţilor săi. Şi unele primării din judeţ au probleme financiare, cele mai grave situaţii înregistrându-se în mediul rural. În ceea ce priveşte municipiul Câmpina, aici nu se pune, deocamdată, problema concediului fără plată sau a vreunei posibile reduceri de personal. După cum ne-a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei, Mariana Pătraşca, la nivelul instituţiei nu se va lua nici o măsură în acest sens până nu va apărea un act normativ cu prevederi clare referitoare la măsurile de reducere a cheltuielilor cu personalul.
Poliţia Comunitară "sondează" terenul pentru "Serbările Toamnei". Şi nu numai...
Vă prezentam, în urmă cu două zile, detalii despre selecţia de oferte organizată de administraţia câmpineană pentru desemnarea firmei care se va ocupa de "Serbările Toamnei". Şi tot atunci menţionam că s-a luat decizia efectuării unui sondaj în rândul câmpinenilor pentru a se stabili dacă este sau nu oportun un astfel de eveniment într-o perioadă delicată din punct de vedere financiar. Revenim acum cu noi precizări. Mai întâi, trebui spus faptul că iniţiativa unui astfel de sondaj i-a aparţinut primarului Horia Tiseanu. De realizarea sondajului se vor ocupa poliţiştii comunitari, care vor primi de la Primărie 700 de chestionare. Acestea vor fi completate de câmpineni, sondarea urmând să se facă în rândul mai multor familii din toate cartierele municipiului. Fiecare chestionar cuprinde trei întrebări: 1. Consideraţi că este o iniţiativă bună organizarea celei de-a II-a ediţii a "Serbărilor Toamnei"?; 2. Care sunt în opinia dvs. principalele trei probleme ale municipiului Câmpina?; 3. Acordaţi un calificativ activităţii Primăriei Câmpina (slab, foarte slab, satisfăcător, bine, foarte bine). Potrivit reprezentanţilor Primăriei Câmpina, "Serbările Toamnei" se vor organiza în funcţie de răspunsul pe care-l vor da câmpinenii la prima întrebare din chestionar. Asta chiar dacă există bani alocaţi de la buget pentru evenimentul respectiv şi în condiţiile în care a fost organizată deja selecţia de oferte pentru desemnarea firmei ce se va ocupa de manifestare.
Etichete:
Serbarile Toamnei,
sondaj printre campineni
miercuri, august 19, 2009
Spitalul Municipal Câmpina a scăpat de executarea silită
Instituţia a fost la un pas de a se trezi cu conturile blocate, după ce firma Romgermed a obţinut o decizie judecătorească pentru executarea silită. Reamintim că la mijloc este o datorie de peste 12 miliarde lei vechi pe care spitalul o are către firma respectivă pentru serviciile de laborator prestate. Contractul încheiat anul trecut între cele două părţi dezavantajează Spitalul Municipal, dar se pare că acest lucru nu a deranjat conducerea de atunci a instituţiei. Oricum, după cum a declarat executorul judecătoresc Cristian Roşu, spitalul a demonstrat că este instituţie publică şi că nu dispune de banii necesari achitării datoriei şi astfel s-a obţinut amânarea executării silite până în luna februarie a anului viitor. Până atunci se pot întâmpla multe...
marți, august 18, 2009
Serbările Toamnei sunt cu... Skepsis
Societatea Skepsis Advertising Bucureşti a câştigat selecţia de oferte pentru organizarea manifestării "Serbările Toamnei". Oferta firmei a fost de 2,18 miliarde lei vechi, sub suma alocată de municipalitatea câmpineană (2,3 miliarde lei). Printre acţiunile pe care societatea bucureşteană intenţionează să le organizeze la Câmpina pe 19 şi 20 septembrie se numără crearea unui lung lanţ de flori cu care municipiul să intre în Guiness Book. Acesta a fost, de altfel, punctul forte al ofertei. În plus, Skepsis Advertising propune concerte de zile mari, printre cei care urmează să urce pe scenă numărându-se trupele Compact şi Direcţia 5, dar şi alţi solişti de marcă. În plus, se are în vedere aducerea la Câmpina a lui Jerome Murat, un artist fracez de pantomimă, cu adevărat senzaţional, dar mai puţin cunoscut în România.
După stabilirea firmei câştigătoare, membrii comisiei (primarul Horia Tiseanu, viceprimarul Ion Dragomir, consilierii locali Mihaela Neagu Petrovici, Jenica Tabacu, Elvis Arghir, Alin Moldoveanu, Daniel Telegescu, directorul Casei Tineretului - Florin Buda şi contabilul şef al aceleiaşi instituţii - Radu Hoitan) au luat o decizie inedită pe plan local. Ei l-au "împuternicit" pe primarul Horia Tiseanu să se ocupe de realizarea unui sondaj în rândul câmpinenilor. Se doreşte să se afle punctul de vedere al cetăţenilor în legătură cu oportunitatea organizării unui eveniment de talia "Serbărilor Toamnei" în plină criză economică. Sondajul trebuie finalizat până duminică, astfel încât, luni, firma care a câştigat selecţia de oferte să ştie dacă se apucă sau nu de treabă.
Personal supradimensionat la Spitalul Municipal Câmpina
Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a pus pe jar cadrele medicale din ţară în momentul în care a afirmat că "431 de spitale la 22 de milioane de locuitori sunt mult prea multe pentru sărăcia în care ne scăldăm!" Bazac a mai spus că numărul spitalelor ar trebui redus cu aproape două treimi şi că se gândeşte tot mai serios la această "soluţie", chiar dacă ea presupune reduceri importante de personal. În opinia lui Bazac, în România ar trebui să existe 45.000 de paturi per total, iar în prezent numărul acestora depăşeşte 130.000. Bazac nu a vorbit, însă, despre situaţiile delicate, dar des întâlnite - cele privind numărul mare al pacienţilor din anumite secţii, acolo unde oamenii stau şi câte doi într-un pat. Spitalul Municipal Câmpina dispune de 398 de paturi şi 650 de salariaţi. Instituţia are mari probleme financiare, datoriile sale depăşind 100 miliarde lei vechi. Pe de altă parte, fondul de salarii ajunge la 16 miliarde lei pe lună şi reprezintă peste 80% din totalul veniturilor proprii ale unităţii. Nu se pune problema desfiinţării spitalului, pentru că este o unitate importantă, care deserveşte o zonă destul de vastă. Însă nici nu se mai poate continua cu dezastrul financiar actual. După cum ne-a declarat, în urmă cu câteva zile, directorul administrativ al Spitalului Municipal, Nicolae Mijea, numărul personalului este cu 250 mai mare decât necesarul.
Berea Redd's, retrasă din Câmpina şi Ploieşti
Inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare Prahova au dispus retragerea de la comercializare a câtorva sute de doze de bere Redd's pe motiv că produsul conţinea un aditiv alimentar interzis în România. Este vorba despre acidul malic, o substanţă care nu dăunează organismului, dar care este interzisă la prepararea berii. După cum au anunţat inspectorii DSV Prahova, la nivel naţional au fost retrase până acum peste 90.000 de doze. În judeţul nostru, acţiunea s-a încheiat, puţini agenţi economici (câţiva din Ploieşti şi Câmpina) distribuind acest produs.
Pensionarii află, săptămâna aceasta, dacă pleacă sau nu în staţiune
La Casa Judeţeană de Pensii Prahova vor fi afişate, la sfârşitul acestei săptămâni, listele cu pensionarii din judeţ care vor beneficia de bilete de tratament în staţiuni. Anul acesta, cele mai multe cereri au fost pentru Covasna, Pucioasa, Băile Felix şi Eforie Nord. Câteva mii de pensionari s-au înscris pentru un bilet, dar nu toţi vor avea norocul să-l şi obţină. Principalul criteriu în repartizarea biletelor este cel al datei la care s-a depus cererea. Cu cât solicitarea scrisă a fost depusă mai devreme, cu atât şansele sunt mai mari.
luni, august 17, 2009
250 de şcoli din Prahova nu au autorizaţie sanitară
Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Prahova a încheiat zilele acestea acţiunea de verificare a unităţilor de învăţământ din judeţ, iar rezultatele controalelor nu sunt dintre cele mai... optimiste. Din cele peste 800 de şcoli şi grădiniţe din Prahova, 250 nu au autorizaţie de funcţionare, aici neexistând nici un fel de aviz igienico-sanitar. După cum ne-a precizat directorul Direcţiei de Sănătate Publică Prahova, Cristian Vintilescu, DSP a trimis adrese conducerilor acestor unităţi prin care li se solicită să se conformeze normelor igienico-sanitare în vigoare, pentru a începe noul de învăţământ în condiţii de maximă siguranţă pentru elevi. Cele mai mari probleme au fost semnalate, ca în fiecare an, la şcolile şi grădiniţele din mediul rural.
Modificări în circulaţia trenurilor
Din cauza efectuării unor lucrări de montare grinzi la pasajul de la km 65+851, circulaţia trenurilor de călători, între staţia Ploieşti Vest şi halta Buda, va suferi modificări de astăzi şi până sâmbătă, între orele 11.20 şi 14.20. Astfel, trenul accelerat 1262 Bucureşti Nord – Timişoara Nord va aştepa în staţia Ploieşti Vest trenul 1732 pentru preluarea călătorilor. Trenul accelerat 1732 Galaţi – Ploieşti Vest – Floreşti Prahova se anulează pe relaţia Ploieşti Vest – Floreşti Prahova şi va circula pe relaţia Galaţi – Ploieşti Vest. Trenul internaţional 347 „Dacia” Viena – Bucureşti Nord şi trenul Intercity 531 Bucureşti Nord – Oradea vor circula cu întârziere, deoarece vor aştepta redeschiderea linei, iar acceleratul 1736 Floreşti Prahova – Bucureşti Nord se anulează pe relaţia Floreşti Prahova – Ploieşti Vest şi va circula pe relaţia Ploieşti Vest – Bucureşti Nord. CFR le recomandă călătorilor ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite la ghişeele din gări informaţii suplimentare despre circulaţia trenurilor.
Decizia privind cea mai bună ofertă pentru "Serbările Toamnei" a fost amânată pentru mâine!
Astăzi, la Casa Tineretului, comisia de analizare a soluţiilor de oferte privind organizarea ediţiei a II-a a Festivalului "Serbările Toamnei" a analizat cele şase oferte primite. Din comisia administraţiei locale fac parte primarul Horia Tiseanu, viceprimarul Ion Dragomir, consilierii locali Mihaela Neagu Petrovici, Jenica Tabacu, Elvis Arghir, Alin Moldoveanu, Daniel Telegescu, directorul Casei Tineretului Florin Buda şi contabilul şef al aceleiaşi instituţii, Radu Hoitan.
După aproape cinci ore de dezbateri, comisia a decis să-şi amâne verdictul cu 24 de ore. Din cele şase oferte, comisia a selectat trei aparţinând unor societăţi comerciale (două din Bucureşti şi una din Ploieşti), ai căror reprezentanţi au fost invitaţi pentru mâine, tot la Casa Tineretului, să ofere detalii suplimentare în legătură cu propunerile lor. În urma acestor "lămuriri", comisia va lua mâine o decizie finală.
Ediţia a II-a a "Serbărilor Toamnei" va avea loc în zilele de 19 şi 20 septembrie, iar pentru organizarea evenimentului a fost alocată de la bugetul local suma de 2,3 miliarde lei vechi.
duminică, august 16, 2009
Circulaţia feroviară este blocată pe Valea Prahovei
Circulaţia feroviară este blocată în această după-amiază, între Ploieşti şi Braşov, din cauza unui stâlp de susţinere a cablurilor CFR, care a căzut peste liniile de cale ferată. Stâlpul a fost doborât de o maşină de teren marca Mercedes, cu numere de Germania, al cărui conducător auto a pierdut controlul volanului. Incidentul s-a produs pe raza oraşului Breaza, mai exact în zona cartierului Nistoreşti. Trenul rapid internaţional care circulă pe relaţia Viena - Bucureşti a fost oprit în gara Comarnic şi urmează să fie tractat de o locomotivă Diesel care va fi adusă de la Ploieşti şi va prelua garnitura către Bucureşti. Reprezentanţii CFR au precizat că operaţiunea de refacere a instalaţiei electrice în zonă va fi de durată. Estimativ, trenurile care vor circula până la miezul nopţii vor avea întârzieri. După ce se va rezolva problema cu rapidul de Viena, alte două trenuri vor fi oprite în gări. Este vorba despre un rapid care se îndreaptă către Cluj şi care va fi oprit în gara din Câmpina şi de un tren personal care va fi oprit în staţia CF Valea Largă, cele două garnituri urmând a fi tractate de locomotive Diesel. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Raluca Neacşu, ne-a precizat că trei echipaje ale ISU s-au deplasat de urgenţă la locul accidentului, pompierii asigurându-se că nu există scurgeri de motorină. În urma accidentului, cei trei pasageri aflaţi în autoturism au fost răniţi. Unul dintre aceştia a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, altul a fost dus la Spitalul Municipal Câmpina, iar cea de-a treia victimă, rănită uşor, a rămas la locul accidentului.
Etichete:
circulatie feroviara blocata,
Nistoresti
Luni, 17 august, începe sesiunea de toamnă a Bacalaureatului
Începând de luni, 17 august, este programată sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat, la care au avut dreptul să se înscrie cei care nu o făcuseră la sesiunile precedente sau care nu le promovaseră. La nivel naţional, la această sesiune s-au înscris aproximativ 50.000 de candidaţi. În Prahova sunt aproape 3.000. Calendarul sesiunii de toamnă a bacalaureatului arată astfel:
17 august 2009 - Limba şi literatura română – probă orală
18 august 2009 - Limba şi literatura maternă – probă orală
19 august 2009 - Limba şi literatura modernă – probă orală
20 august 2009 - Limba şi literatura română – probă scrisă
21 august 2009 - Limba şi literatura maternă – probă scrisă
24 august 2009 - Proba obligatorie a profilului - probă scrisă
25 august 2009 - Probă la alegere din aria specializării - probă scrisă sau practică
26 august 2009 - Probă la alegere din celelalte discipline - probă scrisă sau practică
28 august 2009 - Afişarea rezultatelor şi depunerea contestaţiilor
30 august 2009 - Rezolvarea contestaţiilor
2 septembrie - 3 septembrie 2009 - Afişarea rezultatelor finale
sâmbătă, august 15, 2009
Sărbătoare la Poiana Câmpina
În comuna vecină Câmpinei, evenimentele sunt rare. Astăzi, însă, zeci de localnici au fost prezenţi la Zilele Localităţii, manifestare ajunsă la cea de-a treia ediţie. Şi ca la orice sărbătoare de acest gen, a existat şi un spectacol. Pe scenă au urcat Florica Jinga, Mariana Vinga, Marian Mihai, trupele Tender şi Symboll, ansambluri de dansuri populare şi grupul de umor Spitalu' 9. Potrivit primarului Aurel Duţă, banii necesari pentru organizarea manifestării au provenit exclusiv din sponsorizări. Anul viitor, comuna Poiana Câmpina împlineşte 500 de ani de atestare documentară.
Aglomeraţie la ieşirea din Câmpina spre Poiana
Începând de vineri, Strada Pictor Nicolae Grigorescu din Câmpina a fost închisă circulaţiei pentru a se putea turna cel de-al doilea strat de asfalt. Circulaţia vehiculelor a fost deviată pe străzile Plevnei şi Ion Câmpineanu şi s-a desfăşurat cu oarecare dificulatate, pentru că aceste două străzi sunt mai înguste. În schimb, sâmbătă a fost afectată circulaţia la ieşirea din Câmpina spre gară şi spre comuna Poiana Câmpina, deoarece lucrările de asfaltare de pe Strada Pictor Grigorescu ajunseseră la intersecţia cu Strada Plevnei. Se circula pe un singur fir, ceea ce a dus la crearea de cozi, aglomeraţie şi nervi. Dar totul e bine când se termină cu bine şi cu... străzi modernizate.
vineri, august 14, 2009
Minorii dispăruţi de la Plopeni au fost găsiţi...
Miercuri, mai mulţi minori, printre care doi din Brebu şi Poiana Câmpina, au dispărut de la Centrul de Plasament Plopeni. Responsabilii Centrului au alertat Poliţia, iar în cursul zilei de joi, cei doi au fost recuperaţi. Minorul Daniel Ş., de 18 ani, din Poiana Câmpina, a fost identificat şi reţinut de poliţiştii din Câmpina, în vreme ce M. A., de 17 ani, din Brebu, a fost depistat de poliţiştii ploieşteni, în zona Halelor Centrale. Cei doi minori au fost încredinţaţi reprezentanţilor Centrului de Plasament Plopeni.
Etichete:
Brebu,
Campina,
Poiana Campina,
politie
Şomajul creşte la Câmpina încet, dar sigur
În condiţiile în care se pune tot mai acut problema disponibilizărilor, inclusiv în sistemul bugetar, vă prezentăm care a fost evoluţia ratei şomajului de la începutul acestui an în Câmpina şi care este situaţia aceluiaşi indicator în localităţi din jurul Câmpinei, arondate la Agenţia Locală de Ocupare şi Formare Profesională din cel de-al doilea municipiu al judeţului.
La Câmpina, rata şomajului a crescut încet, dar sigur, de la începutul acestui an: ianuarie - 2,1%, februarie - 2,4%, martie - 2,9%, aprilie - 2,9%, mai - 3,1%, iunie - 3,4%, iulie - 3,6%. La nivelul ultimei luni de referinţă (iulie), această rată se traduce în cifre absolute în 913 şomeri, din care 739 indemnizaţi (357 femei) şi 174 neindemnizaţi (91 femei). Interesant este faptul că, potrivit datelor furnizate de Institutul de Statistică, la nivelul aceleiaşi luni, în Câmpina existau 25.685 persoane cu vârsta cuprinsă între 18 şi 62 de ani, adică persoanele socotite apte de muncă. Să însemne că toate celelalte 24.772 persoane sunt angajate sub diverse forme?!
ALOFM Câmpina are în aria sa de competenţă 22 de localităţi, cuprinse între Azuga şi Filipeşti de Târg. În total, în evidenţele acestei instituţii figurează 5.571 şomeri, din care 4.149 indemnizaţi şi 1.422 neindemnizaţi. Rata şomajului pe luna iulie în fiecare dintre localităţile din aria de competenţă a ALOFM Câmpina înregistrează următoarele valori: Şotrile - 8,1%, Filipeştii de Pădure - 7,4%, Cocorăştii Mislii - 6,6%, Proviţa de Jos - 5,5%, Filipeştii de Târg - 5,3%, Floreşti - 5,2%, Poiana Câmpina - 5,0%, Scorţeni - 4,8%, Proviţa de Sus - 4,6%, Talea - 4,3%, Telega - 4,3%, Băicoi - 4,0%, Comarnic - 3,7%, Măgureni - 3,7%, Valea Doftanei - 3,5%, Secăria - 3,4%, Breaza - 3,3%, Azuga - 3,0%, Sinaia - 2,6%, Cornu - 2,4%, Buşteni - 2,2%. Liliana Vasile, şefa ALOFM Câmpina, a precizat că "în perioada imediat următoare nu se anunţă prea multe disponibilizări colective. Este vorba doar de Bere Azuga, care a disponibilizat întregul personal, 164 de angajaţi, şi urmează Principal Construct Filipeşti, cu aproape 200 de salariaţi disponibilizaţi". Cu toate acestea, judeţul Prahova se află în topul disponibilizărilor anunţate pentru perioada următoare, ocupând locul al treilea cu 1.269 disponibilizaţi, primul loc fiind ocupat de Bucureşti - cu 1.489 disponibilizaţi anunţaţi pentru perioada următoare.
În schimb, atunci când a venit vorba de problemele pe care le întâmpină în desfăşurarea bunei activităţi a ALOFM Câmpina, Liliana Vasile a declarat: "Mă surprinde că absolvenţii din acest an nu au venit să se înscrie în evidenţele noastre. Mulţi dintre ei ne-au spus că nu au ştiut... Au un termen de 60 de zile în care trebuie să se înscrie în evidenţele noastre, în caz contrar pierzându-şi acest drept. Mai mult, statul le oferă posibilitatea de a fi indemnizaţi pentru o perioadă de nouă luni, au posibilitatea unor cursuri gratuite şi, probabil, chiar în luna septembrie vom organiza o Bursă a Locurilor de Muncă pentru absolvenţi. O altă problemă care ne este semnalată de oamenii care vin la noi este cea a zonei de nord a Văii Prahovei. Am purtat discuţii cu primarul oraşului Sinaia să ne ofere un spaţiu şi sprijinul administraţiei locale pentru a redeschide punctul de lucru de la Sinaia, care să deservească cele 840 de persoane înscrise în evidenţele noastre în ultima lună din această zonă. Dacă nu rezolvăm această situaţie, toţi cei 840 de oameni din Azuga, Buşteni, Sinaia sunt nevoiţi să vină în fiecare lună până la Câmpina".
joi, august 13, 2009
Coliziune la... "Răcitor"
În dimineaţa zilei de miercuri, 12 august, în jurul orei 8.00, la intersecţia Străzii BP Hasdeu cu Calea Doftanei, cunoscută de localnici ca intersecţia de la "Răcitor", s-a produs un accident de circulaţie. Dorian Z., de 50 de ani, din Azuga, în timp ce conducea un autoturism pe Strada Hasdeu, ajungând la intersecţia amintită nu a respectat semnificaţia indicatorului "Stop", a pătruns în intersecţie, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de Elena C., de 51 de ani, din Câmpina. În urma accidentului a rezultat avarierea celor două autoturisme şi rănirea uşoară a Elenei C.
A intrat pe contrasens...
În noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 23.00, pe B-dul Carol I din Câmpina, autoturismul condus de Marian N., de 20 de ani, din Sinaia, a derapat uşor într-o curbă la dreapta şi a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism. Poliţiştii au stabilit că principala cauză a producerii accidentului a fost neadaptarea vitezei la condiţiile de trafic. Autoturismul condus de şoferul sinăian a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de Anca M., de 38 de ani, din Bucureşti, iar în urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a Mariei V., de 70 de ani, din Câmpina, pasageră în cel de-al doilea autoturism.
Minori din Brebu şi Poiana Câmpina au fugit din Centrul de Plasament Plopeni
Reprezentanţii Centrului de Plasament Plopeni au anunţat miercuri, 12 august, în jurul orei 21.45, că din instituţie au dispărut mai mulţi minori. Printre ei M.A., de 17 ani, din Brebu, şi Daniel Ş, de 18 ani, din Poiana Câmpina. În urma verificărilor s-a stabilit că minorii au escaladat o fereastră a clădirii şi au ajuns în curte, sărind apoi gardul complexului, iar reprezentanţii Centrului de Plasament au recunoscut că minorii nu sunt la prima ispravă de acest gen.
Semnalmentele celor doi minori sunt:
Daniel Ş.: 1,50 înălţime, 50 kg, păr şaten tuns scurt, faţă ovală, ochi albaştri; la momentul dispariţiei tânărul purta pantaloni tip jeans de culoare albastră, cămaşă albastră, pantofi sport de culoare neagră.
M. A.: 1,60 înălţime, 50 kg, păr şaten, scurt, faţă ovală, ochi albaştri; la momentul dispariţiei minorul purta pantaloni închişi la culoare, maieu de culoare neagră, tenişi.
Persoanele care pot oferi informaţii despre cele trei dispariţii sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.
Poliţiştii şi inspectorii OPC au luat la "puricat" firmele din Câmpina şi Băneşti
Poliţişti de investigare a fraudelor din Câmpina au organizat şi desfăşurat, miercuri, 12 august, o acţiune care a vizat prevenirea şi combaterea delictelor de natură economică. Cu prilejul acestor acţiuni, poliţiştii - care au fost însoţiţi de inspectori ai Oficiului pentru Protecţia Consumatorului - au aplicat trei sancţiuni contravenţionale în valoare de 44.000 lei.
Cele mai mari nereguli au fost găsite la două societăţi din Băneşti. Astfel, la una dintre acestea s-au constatat deficienţe cu privire la informarea clientului despre garanţia produselor.
Reprezentanţii societăţii au fost sancţionaţi contravenţional conform prevederilor OG 2/2001.
La o altă societate din Băneşti s-a constatat că au fost scoase la vânzare produse alimentare în valoare de 800 de lei, care aveau termenul de valabilitate expirat. Administratorul societăţii a fost sancţionat contravenţional conform prevederilor OG 21/1992 şi Legii 12/2001.
Şase oferte pentru... "Serbările Toamnei"
Vă informam ieri că pentru ediţia a II-a a Festivalului "Serbările Toamnei", care va avea loc în zilele de 19 şi 20 septembrie, la Câmpina, se depuseseră numai două oferte, cu puţine ore înaintea expirării termenului final de depunere acestora. Ulterior, la Casa Tineretului au mai sosit alte patru oferte pentru acest eveniment, astfel încât luni, 17 august, comisia administraţiei locale va avea de ales una dintre cele şase oferte privind cea de-a doua ediţie a "Serbărilor Toamnei", eveniment pentru care s-au alocat de la bugetul local 2,3 miliarde lei vechi.
Bikers Fest Breaza, la a patra ediţie
În acest week-end, la Breaza are loc cea de-a patra ediţie a Bikers Fest Talea, un fel de festival al motocicliştilor. La intrarea pe platoul unde se desfăşoară acţiunea, motocicliştii vor fi întâmpinaţi cu şunculiţă, brânză de burduf şi ţuică de prune. Pentru ca totul să decurgă normal, organizatorii au montat pe platou toalete ecologice şi cabine de duş, iar paza va fi asigurată de poliţiştii comunitari din Breaza. Va fi un adevărat festin dacă avem în vedere faptul că s-au pregătit 1.500 de sarmale, pastramă, bulz, mici, friptură şi cârnaţi, iar setea participanţilor va fi stinsă cu bere, vin şi ţuică.
Consilierii judeţeni, în şedinţă la... conac
Mâine de la ora 12.00, Consiliul Judeţean Prahova se întruneşte în şedinţă extraordinară. Şi nu oriunde, ci la Conacul Bellu din Urlaţi (foto). Aşa, ca o măsură de promovare a locaţiei, dar şi pentru o stare de spirit mai bună a consilierilor. Pe ordinea de zi a şedinţei figurează, printre altele, rectificarea bugetului judeţean, dar şi rectificarea bugetelor unor instituţii aflate în subordinea CJ; asocierea CJ cu unele localităţi în vederea realizării unor obiective de interes comun; majorarea aportului CJ la capitalul social al HidroPrahova şi Parcului Industrial Ploieşti.
Etichete:
Conacul Bellu Urlati,
Consiliul Judetean Prahova
Tribunalul Prahova vinde maculatură
Şi astfel face rost de bani pentru consumabile. Alocaţia bugetară destinată bunurilor şi serviciilor a fost deja epuizată, motiv pentru care magistraţii s-au apucat să strângă maculatură. "Produs" care există din belşug într-un tribunal. După cum a precizat Alin Anton, vicepreşedintele Tribunalului Prahova, instituţia a primit în acest an doar 45% din suma solicitată pentru bunuri şi servicii. Doar o rectificare bugetară pozitivă ar salva situaţia, dar acest lucru este puţin probabil în această perioadă. De altfel, lipsa banilor pentru consumabile este o problemă măruntă comparativ cu altele mult mai grave, cum ar fi, de exemplu, starea precară a unor imobile. Este şi cazul Judecătoriei Câmpina, care-şi caută de multă vreme un alt sediu "de urgenţă".
miercuri, august 12, 2009
Au început lucrările la Strada Griviţei
La 9 iunie 2009, Primăria Câmpina organiza o selecţie de oferte pentru lucrarea de refacere a carosabilului şi trotuarelor de pe Strada Griviţei. Faţă de data acelei selecţii, debutul lucrărilor a fost întârziat de necesitatea rezolvării unei contestaţii din partea uneia dintre firmele perdante, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor apreciind că administraţia locală a luat o decizie corectă şi permiţând astfel încheierea contractului cu SC Cast, aparţinând omului de afaceri câmpinean, "Jimmy" Palada.
În aceste zile au început şi lucrările, pornindu-se de la intersecţia Străzii Griviţei cu Strada Schelelor. Circulaţia a fost blocată pe sectorul cuprins între intersecţia menţionată şi intersecţia cu Strada Castanilor (foto 1). Vor fi executate lucrări de reasfaltare a carosabilului în două straturi, în suprafaţă de 8.500 mp. Pentru a lărgi carosabilul, pe anumite tronsoane, acolo unde este posibil, se vor micşora trotuarele, suprafaţa totală a trotuarelor refăcută fiind estimată la 7.000 mp. De asemenea, lucrările vor mai cuprinde ridicarea la cotă a capacelor de cămin, a capacelor de aerisire gaze şi aşezarea la cotă a gurilor de scurgere.
În cele mai multe zone ale acestei străzi, arborii bătrâni şi scorburoşi de pe marginea drumului sunt deja scoşi (foto 2), intenţionându-se, în această toamnă, plantarea unor arbuşti de tuia.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)